4 ani de închisoare pentru un şofer care a provocat un accident rutier soldat cu deces

Curtea de Apel Chişinău a înăsprit pedeapsa pentru un conducător auto care, acum trei ani, a provocat un accident rutier soldat cu decesul unei persoane. La începutul acestui an, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, i-a aplicat o pedeapsă neprivativă de libertate. Procurorii au contestat sentinţa, iar ca rezultat, instanța de apel a dictat 4 ani închisoare, cu executare, pentru inculpatul în vârstă de 36 de ani, transmite IPN.

Accidentul s-a produs în seara zilei de 1 august 2017, la intersecția străzii Miron Costin cu bulevardul Moscova din capitală. Procuratura Generală precizează într-un comunicat de presă că șoferul a forțat culoarea galbenă a semaforului, iar pentru a evita coeziunea cu un alt automobil, a intrat din plin pe trotuarul cu mai mulți pietoni, lovind-o violent pe o femeie de 65 de ani. Victima a decedat, peste o săptămână, la spital.

Pe lângă pedeapsa cu închisoare, bărbatul a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de 3 ani şi obligat să achite succesorului părții vătămate 131 mii de lei pentru prejudiciul moral cauzat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.