Ambasada României a donat copiilor de la un internat din Chişinău un televizor şi cărţi
                                                                        Ambasada României în Republica Moldova a donat vineri, 20 mai, un televizor şi 500 cărţi copiilor de la Gimnaziul-internat numărul 3 din Chişinău, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit comunicatului de presă emis de reprezentanţa diplomatică a statului român, cărţile provin de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernul României. Televizorul a fost cumpărat cu banii încasaţi din vânzările făcute la cortul României de la „Orăşelului european”, organizat la Chişinău pe 7 mai, anul curent, cu ocazia sărbătoririi Zilei Europei în Republica Moldova.  
Ambasada României le mulţumeşte locuitorilor din Chişinău care au cumpărat de la cortul respectiv produse tradiţionale româneşti: sarmale, caşcaval de Rucăr, salam de Bacău, vin „Fetească Albă” şi au ajutat astfel copiii de la gimnaziul vizat.
                                    
                                                                    
                                                                                                                            
                                                            
                                                                                                                
                                                    
 
             
             
                                                                 
                                                                 
                                                                 
                                                                 
                                                                 
                                                                 
                                                                 
                                                                 
                                                                