Arhitectul-șef al raionului Căușeni este bănuit de luare de mită

Arhitectul-șef al raionului Căușeni este băunit că ar fi pretins și primit de la mai mulți locuitori ai raionului mijloace bănești pentru eliberarea actelor permisive. Centrul Național Anticorupție menționează că, în această dimineață, ofițerii și procurorii au descins cu percheziții în biroul de serviciu al bănuitului, de unde au fost ridicate obiecte și documente relevante cazului. Funcționarul este cercetat în stare de libertate, transmite IPN.

În perioada mai-iulie 2024, arhitectul-șef ar fi pretins și primit de la locuitorii raionului mijloace bănești între 200 – 1500 de lei pentru îndeplinirea sau grăbirea îndeplinirii unor acțiuni în exercitarea funcției, manifestate prin eliberarea actelor permisive de demolare, edificare, proiectare a bunurilor imobile amplasate în raza teritoriului deservit.

Acțiunile de urmărire penală continuă sub conducerea procesuală a procurorilor din municipiul Chișinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.