Austria lansează o nouă Strategie de cooperare bilaterală cu Republica Moldova

Aprovizionarea populaţiei cu apă potabilă de calitate, protecţia mediului şi adaptarea Republicii Moldova la schimbările climatice sunt domeniile care vor beneficia de suportul financiar şi consultativ al Austriei în următorii 5 ani. Marţi, 5 aprilie, la Chişinău a fost prezentată noua Strategie de cooperare bilaterală a Republicii Austria cu Moldova pe anii 2016-2020, transmite IPN.

Expertului Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare(ADA), Constantin Mihailescu, a menţionat în cadru prezentării că anume aceste trei componente au un efect cumulativ asupra sănătăţii oamenilor, nivelului de trai şi reducerii sărăciei şi, în ansamblu, asupra dezvoltării durabile a ţării. Potrivit expertului, în cadrul Strategiei de cooperare bilaterală pe anii 2011-2015, cu susţinerea Austriei, au fost realizate mai multe proiecte importante în aceste domenii, dovada a consecvenţei Austriei în susţinerea acestor domenii importante pentru viaţa oamenilor.

Astfel, în baza noii Strategii de cooperare bilaterală, Ministerul Mediului şi instituţiile relevante din sector vor fi susţinute în fortificarea capacităţilor instituţionale. Va fi dezvoltat un sistem informaţional privind apele Moldovei, care va îmbunătăţi schimbul de date în domeniu. La fel, Moldova va beneficia de suport în elaborarea planurilor de management integrat al apelor. Râurile Nistru şi Prut dispun de asemenea planuri.

Strategia prevede că într-un şir de localităţi din sudul şi centrul Moldovei vor fi cofinanţate proiecte de edificare sau reabilitare a infrastructuri de aprovizionare cu apă şi servicii de sanitaţie. Un alt aspect ţine de îmbunătăţirea capacităţilor administrative a operatorilor, astfel ca să fie posibilă extinderea experienţei de regionalizare a acestor servicii. Totodată, Ministerul Mediului va beneficia de sprijin în procesul de armonizare a legislaţiei de mediu şi elaborarea celei privind diminuarea impactului schimbărilor climatice.

Potrivit noii Strategii, Austria va finanţa şi va acorda suport financiar şi consultativ domeniilor vocaţionale, proiectelor de incluziune socială, având ca obiectiv afirmarea bunei guvernări. În acest sens Austria va colabora şi cu alte ţări precum ar fi Elveţia, România, pentru a majora impactul pozitiv a unor asemenea proiecte în modernizarea ţării, în asigurarea drepturilor tuturor cetăţenilor la o viaţă mai bună.

Şeful Oficiului de cooperare tehnică a Austriei în Moldova, Gerhard Schaumberger, a subliniat că faţă de Strategia de cooperare bilaterală pe anii 2011- 2015, noua Strategie prevede extinderea ariei de cooperare pe mai multe domenii. Oficialul şi-a exprimat speranţa că rezultatele implementări vor fi sesizate de mai muţi cetăţenii Republicii Moldova.

Potrivit secretarului general al Guvernului, Tudor Copaci, până în prezent cu susţinerea Austriei în Republica Moldova au fost implementate 34 de proiecte, 16 fiind în derulare. Pentru anul curent Austria prevede finanţarea unor proiecte pe domeniile nominalizate în valoare de 8 milioane de euro.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.