Bucureşti: 37 de persoane au fost rănite după ce 4 tramvaie s-au ciocnit

Cel puţin 37 de persoane au fost rănite, joi dimineaţa, în urma unui accident în care au fost implicate patru tramvaie, produs în Pasajul Lujerului din Bucureşti, relatează agenţia Mediafax în pagina electronică, citată de Info-Prim Neo. Coordonatorul SMURD, Bogdan Opriţa, a declarat că trei dintre victime sunt în stare gravă, având traumatisme cerebrale, iar restul au diverse fracturi. Între răniţi se află şi un copil care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. La locul accidentului au fost trimise opt echipaje de prim ajutor şi două echipaje de terapie intensivă. Accidentul a avut loc după ce un tramvai al liniei 41 s-a defectat în pasaj, iar un altul, care circula în spate, nu a putut frâna la timp şi s-a produs impactul, ulterior fiind implicate alte două tramvaie care circulau în spate, a declarat Andrei Codău, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a capitalei. Accidentul a avut loc pe sensul spre Piaţa Presei Libere. În cele patru tramvaie se aflau câteva sute de persoane, multe dintre ele suferind atacuri de panică. Potrivit Regiei Autonome de Transport Bucureşti, (RATB), coliziunea nu a putut fi evitată întrucât tramvaiele se succedau la distanţă mică. Purtătorul de cuvânt al RATB, Brânduşa Raeceanu, a declarat că, în jurul orei 7.25, unul dintre tramvaie s-a defectat şi a rămas blocat pe şine, iar celelalte trei tramvaie care circulau în spate nu au putut evita impactul pentru că se aflau la distanţe foarte mici. „Vatmanii celor trei tramvaie din spate au frânat, dar distanţa era foarte mică şi impactul nu a putut fi evitat”, a precizat Raeceanu. Deocamdată nu se cunoaşte dacă printre pasagerii celor 4 tramvaie se afla vreun cetăţean al Republicii Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.