„Eurovision-ul nu a mai văzut aşa ceva: un videoclip întreg filmat la telefon şi la care contribuie o ţară întreagă”, a declarat Dumitru Voloşin, directorul companiei Simpals, care se va ocupa de montarea videoclipului la piesa „Hora din Moldova”. Cei care vor să contribuie sunt îndemnaţi să trimită secvenţe video pe www.hora.md. Cele mai hazlii şi cele mai „nebunatice” bucăţi vor fi selectate chiar de Nelly Ciobanu, reprezentata Moldovei din acest an la concurs, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit lui Voloşin, orice moldovean poate trimite imagini video care l-au impresionat. Cinci dintre persoanele care vor avea norocul ca imaginile lor să fie selectate vor fi premiate cu pachete şi telefoane mobile 3G.
Nelly Ciobanu munceşte mult pentru competiţia de la Moscova şi crede că Dumnezeu va fi alături de ea. „Poate suna banal, dar te scoli foarte devreme, mănânci ceva şi fuga în studiou, de unde te întorci seara târziu”, a spus interpreta. Piesa a fost modificată puţin. S-a adăugat şi un catren în engleză.
În zilele următoare, echipa Moldovei la Eurovision urmează să înceapă turneul de promovare în străinătate. Acesta va începe în Belgia şi Olanda.
„Eurovision Song Contest-2009” va avea loc în luna mai la Moscova. Conform rezultatelor tragerii la sorţi Moldova va evolua în a doua semifinală, la numărul 15.Fazele finale ale competiţiei vor putea fi vizionate la postul public de televiziune.