Deputaţii PCRM sunt indignaţi de scrisoarea şefului Misiunii FMI în Moldova
Comuniştii se declară indignaţi de scrisoarea şefului misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Nikolay Gueorguiev, prin care acesta recomandă Parlamentului adoptarea cât mai rapidă a politicii bugetar-fiscale, transmite Info-Prim Neo.
„Suntem indignaţi de scrisoare lui Gueorguiev către conducerea unei ţări suverane. Prin această scrisoare FMI, dacă ne exprimăm la figurat, dă din deget Moldovei şi îi indică modul şi termenul de adoptare a unor proiecte de legi extrem de importante pentru noi, precum politica bugetar-fiscală. Aceste proiecte trebuiau să ajungă în Parlament cu multe luni în urmă, dar au fost reţinute de către Guvern”, a declarat deputatul comunist Oleg Reidman în cadrul unui briefing de presă.
Deputatul susţine că această scrisoare a şeful misiunii FMI este un amestec în treburile interne ale unui stat suveran şi după ce misiunea va pleca din Moldova tot populaţia va avea mai multe probleme. „Guvernul nu s-a sfătuit cu Parlamentul când şi-a asumat obligaţii faţă de FMI”, a accentuat Oleg Reidman.
Şi liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, s-a expus asupra acestei scrisori, menţionând că niciun stat în care a intervenit FMI cu recomandările sale nu a avut succes. „Filat se pupă cu reprezentanţii FMI peste tot, iar când vine vorba despre proiectele de legi aceştia dau vina pe Parlament că nu se adoptă. Iese că Guvernul e bun, iar deputaţii din Parlament – răi”, a remarcat Vladimir Voronin.
Anterior, solicitat de presă, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu a confirmat că a primit o scrisoare de la şeful Misiunii FMI în Moldova, dar a spus că nici el şi nici cei de la FMI nu au dat-o publicităţii. Rămâne de văzut cum a ajuns în presă.
