Doi bărbaţi din Criuleni au fost condamnaţi pentru o crimă comisă acum 16 ani

Doi bărbaţi din raionul Criuleni au fost condamnaţi la 20 şi 25 de ani de închisoare pentru o crimă comisă acum 16 ani, iar alţi 2 complici au fost daţi în urmărire, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, 4 persoane mascate au pătruns într-o gospodărie din raionul Criuleni, într-o seară din luna decembrie 1997. În casă se aflau fiica cu mama, care tocmai revenise de la muncă din Federaţia Rusă, şi o vecină împreună cu fiul său minor. Femeile au fost bătute cu bestialitate, legate şi torturate, iar din casă au fost sustraşi bani şi bunuri în valoare de peste 15 mii de lei.

În urma leziunilor grave, vecina a decedat, copilul acesteia, în vârstă de 3 ani, asistând la cele întâmplate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.