Doi pasageri ai cursei spre Londra, amendați pentru că și-au împlut bagajele cu țigări

Peste 37 de mii de țigarete nedeclarate au fost reținute de Serviciul Vamal, în cadrul a trei tentative de scoatere ilegală din țară a produselor din tutun, transmite IPN.

Potrivit Serviciului Vamal, primul caz a fost raportat de către vameșii de la Leușeni, sâmbătă, 22 iunie, după ce câinele de serviciu a semnalat prezența unor produse suspecte în aripa din spate a unui autocar de pe ruta Chișinău – Cluj-Napoca. În urma verificărilor, au fost depistate peste 23 de mii de țigarete. Atât țigaretele, cât și autocarul au fost reținute pentru continuarea cercetărilor, iar șoferul urmează să achite o amendă de până la 4500 de lei.

În cadrul altor două rețineri, din 23 iunie, pe aeroportul din capitală țigarete au fost depistate în cadrul scanării bagajelor pasagerilor înregistrați pentru cursa spre Londra. Înspectorii vamali au depistat peste trei mii și, respectiv, peste zece mii de țigarete nedeclarate.

Produsele din tutun au fost ridicate, iar pasagerii care le-au tăinuit de la controlul vamal au fost amendați cu câte cu 3250 de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.