Dorin Damir și Valeriu Cojocaru, eliberați din Penitenciarul nr. 13

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a respins demersurile procurorilor PCCOCS de prelungire a arestului în privința a doi inculpați pe dosarul angajărilor fictive în fosta Direcție nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații, se arată într-un comunicat de presă citat de IPN. Este vorba de Dorin Damir, președintele asociației Fighting & Entertainment Association (FEA), și fostul șef al Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru. Cei doi sunt considerați apropiați ai fostului lider democrat, Vladimir Plahotniuc, dat în urmărire internațională.

„Astfel, în privința președintelui asociației FEA magistrații au dispus plasarea acestuia în arest la domiciliu, pentru 30 de zile, deși procurorii solicitaseră menținerea arestului preventiv. În ceea ce privește fostul șef al Inspectoratului de Poliție Bălți, în privința acestuia a fost dispus controlul judiciar, pentru 60 de zile”, precizează PCCOCS.

Până în prezent instanța a pronunțat doar dispozitivul deciziei, fără partea motivantă. Astfel că procurorii sunt în imposibilitate să o conteste la Curtea de Apel.

Dorin Damir și Valeriu Cojocaru au fost reținuți și plasați în arest preventiv în luna iulie 2021. Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, reținerea lor a avut loc în cadrul unor investigații privind activitatea angajaților fostei Direcții nr 5 a Inspectoratului Național de Investigații. Ei sunt cercetați în legătură cu presupuse infracțiuni de „abuz de serviciu”, „delapidare a averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte public”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.