Porţiunea de drum de la aeroport spre comuna Sângera rămâne neasfaltată. În august 2012, autorităţile municipale anunţau că drumul va fi reparat în 2 luni. La doi ani de la acele declaraţii, drumul rămâne acoperit doar cu un strat de pietriş, iar lucrările promise, de aplicare a tratamentului bituminos, nu au fost efectuate. Solicitat de IPN, şeful ÎM „Exdrupo”, Efim Cheptanari, a declarat că este nevoie de circa 3 milioane de lei, bani de care întreprinderea municipală nu dispune. Sumele ar putea fi introduse în bugetul pentru anul viitor.
Efim Cheptănari a subliniat că, atunci când vor fi alocaţi banii, va fi desemnat şi un antreprenor responsabil de efectuarea lucrărilor. Lucrările vor presupune aşternerea a unui nou strat de pietriş, nu de bitum cum se anunţa în 2012.
Comentând unele îngrijorări ale şoferilor, care spun că pietrişul poate provoca situaţii de accident, Efim Cheptănari a spus că pietrişul sare doar în prima luna după ce este aşternut. Iar pentru a evita situaţiile de accident, şoferii sunt sfătuiţi să reducă viteza.