Forța Fermierilor: Lipsa de acțiuni ale Guvernului va duce la falimentarea a mii de fermieri

Lipsa unor măsuri rapide de sprijin din partea Guvernului pentru salvarea și transformarea ramurii agricole la noile condiții de climă va avea ca și consecință falimentarea miilor de fermieri, iar efectele adverse vor fi nu doar economice, dar prioritar sociale și politice. Sunt atenționările asociației Forța Fermierilor, urmare a unei întâlniri cu comisia parlamentară de profil, transmite IPN.

Agricultorii susțin că efectele sociale ale neintervenției Guvernului se manifestă prin sărăcirea și mai aprofundată a locuitorilor zonelor rurale sau sporirea migrației peste hotare în căutarea unor noi surse de venit. Efectele politice se vor materializa prin punerea în pericol a parcursului european și al referendumului de aderare la Uniunea Europeană, iar păturile sociale afectate de dezastrul din agricultură vor manifesta cel mai probabil pasivitate electorală, se arată într-un apel al asociației.

Producția agricolă anuală a Moldovei este de 35-40 de miliarde lei, cea ce generează în jur de 4 miliarde lei venituri în Bugetul Public Național. Exporturile produselor agricole și a produselor alimentare constituie 40-45% din totalul exporturilor moldovenești și se ridică anual la 1,0-1,2 miliarde  de dolari, precizează asociația Forța Fermierilor, care pledează pentru instituirea unui set de măsuri pentru salvarea sectorului agricol.

Asociația solicită declararea stării de urgență în agricultură și moratoriul la calcularea de penalități și dobânzi de întârziere la plăți, după care să fie stabilizată situația sectorului prin intervenții financiare pe termen scurt și lung. Comisia parlamentară specială, recent creată, să vină cât mai rapid cu măsuri legislative pentru depășirea crizei din agricultură. Tergiversarea procesului va avea efecte ireversibile pentru țară, atenționează Forța Fermierilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.