Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Franceze cu privire la cooperarea în domeniul apărării, semnat la Paris la 7 martie 2024, transmite IPN.
Anatolie Nosatîi, ministrul apărării, a declarat în cadrul ședinței Guvernului că proiectul vine în contextul consolidării relațiilor bilaterale de cooperare în domeniul militar și ajustării cadrului legal la situația actuală de securitate.
Prin încheierea acestui acord, instituțiile de apărare ale celor două state vor extinde colaborarea în mai multe domenii, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul organizațiilor internaționale.
Pentru a intra în vigoare, Acordul necesită a fi supus ratificării de către Parlament.