Impozit pe avere pentru proprietarii bunurilor imobiliare de dimensiuni mari şi scumpe

Persoanele fizice, proprietari ai bunurilor imobiliare, care au o suprafaţă mai mare de 120 de metri pătraţi şi valoarea estimată, apreciată de către organele cadastrale teritoriale ce depăşeşte 1,5 milioane de lei, vor plăti un impozit pe avere. Prevederile se conţin în proiectul de modificarea şi completare în actele legislative în vigoare, ce rezultă din politica bugetar-fiscală şi vamală pe 2016, definitivat de Ministerul Finanţelor, transmite IPN.

Ministrul finanţelor, Octavian Armaşu, a declarat în cadrul şedinţei de miercuri a Comisiei tripartite pentru negocieri colective, baza impozabilă a bunurilor imobiliare va constitui valoarea estimată a acestor bunuri, apreciată de către organele cadastrale teritoriale. În cazul în care bunul imobiliar este obiect al unui credit imobiliar(ipotecar) sau a unui contract de leasing financiar, obiect al impunerii va constitui diferenţa pozitivă formată între valoarea estimată a bunului imobiliar şi suma rămasă până la stingerea totală a creditului sau contractului de leasing financiar.

Cota impozitului va fi de 0,8% şi se va aplica asupra bazei impozabile. Calcularea impozitului pe avere şi prezentarea avizelor de plată urmează să se efectueze de către oficiile fiscale teritoriale în termen de până la 30 noiembrie pentru situaţia existentă la 1 noiembrie a anului de gestiune(adică 2016).

Impozitul pe avere urmează a fi achitat la bugetul de stat în termen de până la 25 decembrie a anului de gestiune. În opinia ministrului finanţelor, introducerea acestui tip de impozit va contribui la ameliorarea echităţii fiscale, evitarea sustrageri de la impozitare a averilor dobândite, responsabilizarea fiscală.

Totodată, ministru a precizat, că majoritatea contribuabililor nu vor achita acest impozit, fiindcă legislaţia prevede un minim neimpozabil a valorii bunului imobiliar deţinut. Astfel, potrivit articolului 283 al Codului fiscal această valoarea a bunului imobiliar scutită de impozit constituie, de exemplu, la Chişinău 380 de mii de lei. La Bălţi aceasta reprezintă 156 de mii de lei, la Anenii Noi – 53 de mii de lei, la Drochia – 84 de mii de lei, iar la Leova 35 de mii de lei. Potrivit lui, stabilirea impozitului pe avere se înscrie şi în contextul identificării de noi resurse achitate la buget.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.