Guvernul şi-a onorat principalele angajamente, dar mai rămân multe de făcut pentru ca cetăţenii să aibă de lucru la ei acasă, să nu întâlnească funcţionari şi judecători corupţi şi să se simtă ca în Europa în Republica Moldova. Declaraţia îi aparţine premierului Iurie Leancă, care a prezentat joi, 19 septembrie, raportul de activitate a executivului pentru primele 100 de zile, transmite IPN.
„Din păcate nu am reuşit totul. Mi-aş fi dorit să avem un număr mai mare de locuri de muncă. Mi-aş fi dorit să obţinem mai multe rezultate în lupta împotriva corupţiei. Avem nevoie de o creştere mult mai convingătoare la investiţii, exporturi, salarii, pensii”, a spus premierul.
Referindu-se la realizările Guvernului, prim-ministrul a menţionat că în aceste 100 de zile au fost semnate două acorduri de finanţare, cu BEI şi BERD, care vor permite reabilitarea a 330 de kilometri de drumuri începând cu anul viitor. Totodată, au fost oferite granturi pentru ca întreprinderile mici şi mijlocii să îşi extindă afacerile şi să angajeze mai multă forţă de muncă. „În total, au fost acordate peste 1600 de granturi şi credite”, a menţionat prim-ministrul.
În agricultură au fost oferite subvenţii în sumă de 122 de milioane de lei. Acestea au atras investiţii private adiţionale, de peste 640 de milioane de lei. Subvenţiile statului în agricultură au menţinut aproximativ 4220 de locuri de muncă la sate şi au creat alte 1200 de locuri de muncă.
Tot în primele 100 de zile, a fost lansat serviciul e-apostilă, pentru ca oamenii să nu mai stea în rânduri interminabile la ghişee, a mai spus Iurie Leancă. Anual aproape 100 de mii de oameni făceau cozi pentru apostilă. De asemenea, a fost lansat serviciul MPay.
Potrivit premierului, executivul s-a angajat să atragă noi oameni în forţele de menţinere a ordinii publice. În sistemul Ministerului Afacerilor Interne au fost suplinite în jur de 1300 de locuri de muncă, dintre care 236 au fost ocupate de femei.
Cât priveşte accelerarea parcursului european, Iurie Leancă a spus că executivul şi-a pus două sarcini: să finalizeze negocierile pe Acordul de Asociere şi Acordul de Liber Schimb, iar acestea vor rămâne o prioritate.
Guvernul Leancă a fost ales la 30 mai.
