Moldova a pierdut amicalul cu Ucraina la scorul de 0-4

Republica Moldova a pierdut meciul amical cu Ucraina, scor 0-4. Partida s-a jucat pe stadionul Zimbru din capitală, transmite IPN.

Ucraina a deschis scorul în minutul doi, golul fiind marcat de Roman Yaremchuk. Un alt gol a fost marcat în minutul 43, de Viktor Tsygankov. Al treilea gol a fost marcat în minutul 49, de Artem Dovbyk, iar scorul 0-4 a fost determinat de către Georgy Sudakov, în minutul 54.

„Rezultatul vorbește de la sine. Echipa Ucrainei a fost, conform tuturor parametrilor, mai bună”, a declarat după meci antrenorul naționalei, Serghei Cleșcenco.

La meci a venit și președinta Maia Sandu. „ Azi am fost cu toții alături de echipa națională de fotbal a Moldovei, în meciul amical cu Ucraina. Mă bucur să văd tribunele pline de suporteri, copii și maturi, care au venit să-și susțină naționala. Este frumos să ne bucurăm împreună la fiecare meci. Și, indiferent de rezultat, să învățăm de la fotbal că întotdeauna există loc de respect, demnitate, corectitudine”, a menționat șefa statului.

Federația Moldovenească de Fotbal precizează că amicalul cu Ucraina face parte din programul de pregătire a Naționalei pentru Liga Națiunilor 2024-2025. Acesta a fost al 285-lea meci pentru Naționala Moldovei. Până acum, echipa a înregistrat 56 de victorii, 67 de egalități și 162 de înfrângeri.

În septembrie, tricolorii vor debuta într-o nouă ediție a Ligii Națiunilor. Partida cu reprezentativa similară a Maltei este programată pentru 7 septembrie, la Chișinău. Moldova face parte din grupa D2, unde va avea adversari selecționatele Maltei și Andorrei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.