În situaţia embargoului impus de către Federaţia Rusă la fructele, legumele şi conservele din Republica Moldova vor avea de suferit în primul rând consumatorii ruşi, care sunt deprinşi cu calitatea producţiei agricole moldoveneşti şi care acum nu vor avea parte de ea. Despre aceasta a spus ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, transmite IPN.
Ministrul a comunicat că o delegaţie compusă din experţi de la Ministerul Economiei şi de la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene se află la Moscova pentru încă o rundă de consultări pe domeniul economico-comercial.
„Toate problemele care au apărut şi pot să apară pe viitor trebuie rezolvate exclusiv pe calea dialogului. Republica Moldova nu a încetat încercările de a promova acest dialog cu partenerii din Federaţia Rusă”, a menţionat oficialul.
Natalia Gherman a subliniat că deşi s-a făcut un gest neprietenos de sistare a exporturilor moldoveneşti pe piaţa Federaţiei Ruse, acest element al relaţiilor trebuie discutat la nivel de experţi, după care vor fi trase toate concluziile de rigoare. „Repet, noi suntem pentru promovarea acestui dialog în orice condiţii”, a mai subliniat ministrul.
Natalia Gherman a spus că, în situaţia embargoului, vor avea de suferit în primul rând consumatorii ruşi, care sunt deprinşi cu calitatea producţiei agricole moldoveneşti şi care acum nu vor avea parte de ea. Oficialul a mai menţionat că Moldova îşi va reorienta exporturile nu doar spre UE, ci şi spre alte ţări şi regiuni. Recent, ministrul a purtat discuţii cu reprezentanţi ai Ţărilor arabe, bunăoară ai Qatarului, care ar putea fi interesaţi să cumpere mai multă producţie agricolă moldovenească şi să o comercializeze în ţările din zona Golfului.
„Deci, ceea ce se întâmplă în situaţia actuală ne mobilizează pe noi, îi va mobiliza şi pe producătorii agricoli din Republica Moldova să fie mult mai ingenioşi la căutarea noilor pieţe de desfacere”, a subliniat Natalia Gherman. La momentul dat, în Statele Unite ale Americii se află o delegaţie în frunte cu ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, la care se discută despre oferta pieţei americane de a absorbi şi ea o cantitate din producţia vinicolă, din moment ce Federaţia Rusă nu a ridicat embargoul pentru vinurile moldoveneşti.
În septembrie 2013, Federaţia Rusă a impus embargo' la vinurile moldoveneşti, iar în această lună – la fructele, legumele şi conservele din Republica 'Moldova.
