O adolescentă din capitală a fost violată timp de câteva luni de tatăl unei colege

O minoră din capitală a fost violată timp de câteva luni de tatăl unei colege de şcoală. Recent, inculpatul de 35 de ani a fost condamnat la 12 ani închisoare, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă remis de Procuratura Generală.

În intervalul octombrie 2013-martie 2014, inculpatul, sub pretextul unei datorii inexistente faţă de acesta, a forţat minora să facă sex cu el. Mai târziu, prin ameninţări că le va spune părinţilor despre cele întâmplate, bărbatul chema victima în apartamente închiriate, unde o viola.

În luna martie a anului trecut, fata a povestit despre cele întâmplate părinţilor, care au depus  plângere la poliţie. În aceeaşi zi, bărbatul a fost reţinut. Acesta a fost condamnat la 12 ani de detenţie şi îşi va ispăşi pedeapsa în penitenciar de tip închis. Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus încasarea în beneficiul familiei părţii vătămate a sumei de 50550 de lei drept prejudiciu moral şi material cauzat prin infracţiune. Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.

Potrivit datelor Procuraturii Generale, numărul copiilor victime ale abuzului sexual este în creştere, inclusiv în familie. În anul 2014,  în 223 de cauze penale copiii au figurat în calitate de victime ale infracţiunilor privind viaţa sexuală (comparativ cu 166 de cauze penale în 2013). În 44 cazuri  copiii au fost abuzaţi sexual în familie, de către tatăl biologic (14 cauze), concubinul mamei (16) şi alte rude (14).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.