Alte 1062 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate astăzi, 7 octombrie, în Republica Moldova, 12 cazuri fiind de import, restul cu transmitere locală. 17 pacienți, printre care și un lucrător medical, au cedat în fața noului tip de coronavirus. Informațiile au fost prezentate de secretarul de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Constantin Rîmiș, transmite IPN.
Cele 1062 de cazuri au fost confirmate după efectuare a 3 565 de teste, dintre care 3 211 primar. La ziua de astăzi, sunt active 15 mii de cazuri de COVID-19, din totalul de 58 ,7 mii confirmate de la începutul pandemiei. 749 de pacienți sunt în stare gravă, 46 fiind supuși ventilării mecanice.
Potrivit lui Andrei Ciubruciu, șef al Direcției control de stat în sănătate la Agenția pentru Sănătate Publică, 126 de obiective au fost verificate în ultima săptămână, inclusiv instituții de învățământ, instituții medicale, frizerii etc. Au fost depistate abateri și au fost emise 11 procese verbale de contravenție, iar activitatea unei instituții a fost sistată.
Igor Vîlcu, director general adjunct la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, a menționat că peste 365 de unități comerciale (magazine, depozite, farmaciile veterinare, unitățile de procesare) au fost verificate, în 14 unități au fost depistate neconformități.
Sergiu Golovaci, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne, a precizat că angajații MAI au înregistrat 646 de contravenții legate de ignorarea cerințelor impuse de CNESP, în situațiile grave s-au întocmit procese verbale. Din numărul aproximativ de 13 mii de cetățeni care sunt în autoizolare la domiciliu, 73 conștient au părăsit locul de aflare și li s-au întocmit procese verbale. Sergiu Golovaci a mai spus că în rândurile angajaților MAI sunt 224 de cazuri active de COVID-19.