logo

„33 la masa tăcerii”, interviuri de Gheorghe Budeanu


https://www.old.ipn.md/ro/33-la-masa-tacerii-interviuri-de-gheorghe-budeanu-7967_982808.html

„33 la masa tăcerii” este noua carte a ziaristului Gheorghe Budeanu, lansată vineri, 28 mai, la Biblioteca Bogdan Petriceicu Haşdeu. Volumul cuprinde 32 de interviuri realizate pe parcursul anilor 1991-2009. „Cea de-a 33-a persoană sunt chiar eu pentru că, vorbind cu ei, nu am stat sub masă”, a subliniat ziaristul la lansare, transmite Info-Prim Neo. Pe coperta cărţii este simbolul Coloanei Infinite. Ziaristul spune că aceasta reprezintă simbolul românismului, iar cartea cuprinde cei mai importanţi actori de pe malurile Prutului. Protagonistul primului interviu din carte este protoiereul Mina, iar ultimul dialog este cu primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur. Gheorghe Budeanu spune că toate interviurile îi sunt dragi, dar că are un sentiment aparte pentru interviurile cu scriitorul Vasile Vasilache, poetul şi regizorul Gheorghe Vodă şi Mircea Snegur. Printre interviurile cu personalităţile din România autorul le-a remarcat pe cele cu fostul ministrul culturii, Ion Caramitru, caricaturistul Ştefan Popa Popa's, poeta Ana Blandiana, fostul ambasador al României la Chişinău, Marcel Dinu etc. „Gheorghe Budeanu a putut să discute, să descătuşeze şi să predispună la sinceritate orice persoană”, s spus la lansare Mircea Snegur. Primul preşedinte al Republicii Moldova a remarcat că Gheorghe Budeanu are un spirit aparte de a scrie. „Este un reprezentat de marcă al ziaristicii de la noi. Întotdeauna i-am citit cu deosebit interes articolele”, a mai spus Mircea Snegur. „Este un ziarist cu renume”, a subliniat actriţa Ninela Caranfil. „Cum sunt întrebările, aşa sunt şi răspunsurile, iar întrebările sunt foarte deştepte”. Actriţa i-a dorit ziaristului o nouă lansare cu interviuri şi a remarcat că i-ar plăcea să fie protagonista unuia dintre el. Nina Gorincioi-Cadoppi, care a contribuit financiar la editarea cărţii, a comunicat că a făcut cunoştinţă cu ziaristul în Italia. „De atunci am găsit în el o persoană cu suflet mare, cu un spirit jurnalistic nemaipomenit. Este un om cu o cultură aparte”, a conchis Nina Gorincioi-Cadoppi. Cartea a fost editată în 1000 de exemplare.