7 presupuşi bandiţi au ajuns pe banca acuzaţiilor
https://www.old.ipn.md/ro/7-presupusi-banditi-au-ajuns-pe-banca-acuzatiilor-7967_992297.html
Şapte persoane, învinuite de comiterea atacurilor banditeşti şi furt, au ajuns pe banca acuzaţiilor, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, la începutul anului 2010, doi dintre acuzaţi, după executarea pedepsei cu închisoarea pentru infracţiuni comise anterior şi eliberarea din detenţie, au selectat şi racolat în calitate de membri ai grupului organizat persoane care urmau să participe la atacurile comise.
În intervalul decembrie 2010 - iunie 2011, membrii acestei grupări au reuşit să comită 5 atacuri banditeşti asupra unor locuinţe din Donduşeni, Drochia, Soroca, precum şi asupra unui apartament din strada Ciocârliei din capitală. Aceştia au torturat şi neutralizat 9 victime, după care le-au sustras bani şi bunuri în proporţii deosebit de mari. Bunurile sustrase erau vândute, iar venitul obţinut îl împărţeau în funcţie de contribuţia fiecărui membru al bandei.
Prejudiciu adus victimelor este de aproximativ 1,5 milioane de lei.
Membrii grupării au fost reţinuţi în timp ce pregăteau cel de-al şaselea atac banditesc asupra unei locuinţe din Ialoveni, în luna iunie curent.