88 de deţinuţi nu vor ieşi la libertate niciodată
https://www.old.ipn.md/ro/88-de-detinuti-nu-vor-iesi-la-libertate-niciodata-7967_992625.html
88 de deţinuţi din penitenciarele din Republica Moldova nu vor ieşi la libertate niciodată. Aceştia au fost condamnaţi la detenţiune pe viaţă. Şefa Direcţiei relaţii publice a Departamentului Instituţii Penitenciare (DIP), Ana Druţă, a declarat pentru Info-Prim Neo că cel mai tânăr dintre condamnaţi are vârsta de 21 de ani, iar cel mai în vârstă peste 60 de ani.
Potrivit datelor DIP, din numărul total de condamnaţi pe viaţă, cei mai mulţi sunt cu vârsta cuprinsă între 30 şi 40 de ani, în proporţie de 40 la sută. Această categorie de vârstă este urmată de deţinuţii cu vârsta cuprinsă între 21 şi 30 ani care sunt în proporţie de 39 la sută, restul fiind cu vârstă de la 40 de ani până la peste 60 de ani.
Ana Druţă a menţionat că dintre cei 88 de deţinuţi, marea majoritatea, adică 79 de persoane au fost condamnate pentru omor, altele 7 persoane pentru banditism, 1 persoană pentru viol şi încă 1 persoană pentru acţiuni violente cu caracter sexual.
Din numărul totală de condamnaţi la detenţiune pe viaţă, cei mai mulţi – circa 45 la sută au fost condamnaţi pentru prima dată, pentru a doua oară au fost condamnaţi circa 32 procente, iar restul au fost condamnaţi pentru a treia oară şi mai mult.
Printre cei 88 de deţinuţi, cei mai mulţi, în proporţie de circa 36 la sută au studii medii, restul - studii medii, studii medii de specialitate, studii superioare incomplete şi 2 deţinuţi cu studii superioare.
Numărul de 88 de deţinuţi condamnaţi la detenţiune pe viaţă reprezintă datele de evidenţă de la 1 septembrie 2011.
La moment, în total, în penitenciarele din Republica Moldova îşi ispăşesc pedeapsa peste 6 mii de deţinuţi.