logo

A fost ales preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor


https://www.old.ipn.md/ro/a-fost-ales-presedintele-consiliului-superior-al-procurorilor-7967_979981.html

În cadrul primei şedinţe a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) a fost ales preşedintele Consiliului. Cu votul unanim al celor 12 membri prezenţi în această funcţie a fost ales Iurie Garaba, şeful Direcţiei Investigaţii Generale din cadrul Procuraturii Generale, transmite Info-Prim Neo. Gheorghe Leiciu, procurorul UTA Găgăuzia, care a fost fost propus în calitate de contracandidat, s-a autoretras „pe motive teritoriale”. „Nu cred că voi avea posibilitatea să execut concomitent funcţia de procuror în Găgăuzia şi funcţia de preşedinte a CSP”. Alegerile s-au desfăşurat prin vor secret. Iurie Garaba a declarat că este o responsabilitate enormă. „Pentru prima dată se formează o echipă de conducere a acestui organ. Din start am să solicit membrilor CSP să avem o conlucrare constructivă, eficientă şi productivă cu conducerea Procuraturii Generale”, a spus el. „Noi nu trebuie să creăm situaţii tensionante, de criză, conflicte, întotdeauna trebuie să găsim un numitor comun, să promovăm cadrele care într-adevăr au cultura juridică necesară şi pot exercite funcţiile”, a adăugat noul preşedinte. Valeriu Zubco, procurorul general, a menţionat că CSP este o manifestare benefică a democratizării promovate de actuala guvernare, deoarece până acum nu a existat un astfel de organ. „Acest prim pas în direcţia bunei funcţionări a Procuraturii este unul foarte reuşit, cred că rezultatele activităţii CSP vor fi resimţite de toată societatea”. Alexandru Tănase, ministrul justiţiei a menţionat că după atâţia ani de încercări de a reforma instituţia Procuraturii, acest moment este extrem de important. „Rezultatele vor fi resimţite şi de Procuratură, care va fi, totuşi, scoasă treptat, prin intermediul Consiliului, de sub domeniul politicului. Efectele vor fi resimţite şi de institutul judecătorilor, al avocaţilor, de societate”. Consiliul Superior al Procurorilor este un organ reprezentativ şi de autoadministrare a procurorilor, format din 12 membri. Membrii Consiliul Superior al Procurorilor sunt: Valeriu Zubco, Alexandru Tănase Dumitru Visternicean, preşedinte al Consilului Superior al Magistraturii, Nicolae Geru, Andrei Negru, Mihail Vinogradov, Serghei Ţurcan, Mihail Chirilă, Andrei Smochină, Gheorghe Leiciu, Igor Serbinov şi Iurie Garaba. Primii trei membri fac parte din CSP din oficiu.