A fost lansată cartea poştală „Muzeului Naţional de Artă a Moldovei, 70 de ani de la fondare”
https://www.old.ipn.md/ro/a-fost-lansata-cartea-postala-muzeului-national-de-arta-a-moldovei-70-de-ani-de--7967_979152.html
Cartea poştală cu marcă fixă „Muzeului Naţional de Artă a Moldovei, 70 de ani de la fondare” a fost lansată joi, 26 noiembrie, în cadrul festivităţilor aniversare ale muzeului. Ideea lansării cărţii poştale aparţine ÎS „Poşta Moldovei”, transmite Info-Prim Neo.
Directorul general al muzeului, Tudor Zbârnea, a apreciat înalt gestul bun din partea ÎS „Poşta Moldovei” prin care populaţiei i se aminteşte că există un asemenea Muzeul Naţional de Artă şi că el există pentru întreaga populaţie.
Cartea poştală expediată astăzi cu ştampila „prima zi a emisiunii” devine automat o piesă filatelică pentru cei interesaţi, îndeosebi colecţionari, a menţionat Victoria Tănase, şeful serviciului editorial filatelic din cadrul ÎS „Poşta Moldovei”.
Ştampila „prima zi a emisiunii” a fost aplicată de viceministrul culturii, Gheorghe Postică şi directorul general al muzeului Tudor Zbârnea.
Cartea are o valoare nominală de 90 de bani şi reprezintă interiorul Muzeului Naţional de Artă.
Cartea fost emisă într-un tiraj de 3000 de exemplare şi va fi vândută în toate oficiile poştale din R. Moldova.