A murit lovit de fulger
https://www.old.ipn.md/ro/a-murit-lovit-de-fulger-7967_976271.html
Un tânăr de 16 ani a murit aseară, 23 iunie, după ce a fost lovit de fulger pe un câmp la marginea satului Slobozia-Măgura, raionul Sângerei, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, marţi în republică au căzut ploi cu grindină în raioanele Nisporeni, Sângerei şi Donduşeni.
Ploaia, grindina şi vântul puternic au smuls de pe acoperişuri foi de ardezie, au fost distruse circa 200 hectare de semănături.