logo

Acordarea statutului de municipiu unor orașe – subiect de discuţie în comisia de profil


https://www.old.ipn.md/ro/acordarea-statutului-de-municipiu-unor-orase-subiect-de-discutie-in-comisia-de-p-7967_1018888.html

Acordarea statutului de municipiu pentru mai multe oraşe din țară a fost subiectul unor audieri publice organizate, miercuri, în Comisia administraţie publică, dezvoltare regională, mediu şi schimbări climatice, cu participarea mai multor primari, transmite IPN.

Preşedintele comisiei, Elena Bodnarenco, a declarat că proiectul de completare a Legii privind organizarea administrativ-teritorială, votat în prima lectură, prevede atribuirea statutului de municipiu oraşelor Cahul, Orhei, Ungheni şi Soroca. Iar potrivit unor amendamente, şi oraşelor Hânceşti şi Edineţ.

Vicepreşedintele comisiei, Iurie Ţap, a declarat că ridicarea la rang de municipiu a acestor oraşe va acorda posibilitatea majorării veniturilor în bugetele localităţilor respective, iar ca rezultat se vor crea posibilităţi de dezvoltare a infrastructurii locale.

Viceministrul dezvoltării regionale, Alexandru Botnari, care a fost mai bine de 10 ani primar al oraşului Hânceşti, a declarat că dacă potenţialul economic are un rol important la selectarea oraşelor care să devină municipii, atunci cel demografic mai puţin.

În opinia primarului de Orhei, Vitalie Colun, prezent la audieri, proiectul propus nu va avea impactul scontat. Potrivit edilului, acesta nu vine decât să schimbe denumirea din oraş în municipiu, fără a oferi competenţe. În esenţă, nu se vor schimba lucrurile. Vitalie Colun spune că este important ca localităţile limitrofe să decidă individual dacă vor sau nu să facă parte din municipiu. În opinia sa, la acordarea statutului de municipiu, e nevoie să se ţină cont, în primul rând, de criteriul autogestiunii, şi anume dacă oraşul are capacitatea de a atrage şi alte localităţi, atunci să-i fie acordat acest statut.

Viceprimarul de Edineţ, Rodelia Vasilcova, a declarat că nu este nevoie doar de schimbarea denumirii din oraş în municipiu, dar odată cu atribuirea acestui statut trebuie acordate posibilităţi şi competenţe mai largi autorităţilor publice locale în procesul de administrare și să fie sprijinite financiar.