Aderarea Republicii Moldova la Spațiul Aerian Comun, în 2012, a creat premise pentru o dezvoltarea mai accelerată a pieței aeriene în 2017. La ziua de astăzi, de pe Aeroportul Internațional Chișinău se efectuează curse directe spre mai mult de 40 de orașe ale lumii. În 2017 au fost lansate rute directe spre Geneva, Berlin, Krasnodar. Prin lansarea cursei spre Dubai a fost obținut acces la piața din orientul mijlociu. În 2017 prețurile biletelor de zbor au scăzut simțitor. Precizarea este făcută pentru IPN de către Autoritatea Aeronautică Civilă.
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, a deschis în 2017 o bază operațională pe Aeroportul Internațional Chișinău și pregătește destinații de zbor din Chișinău. „În 2018 ne așteptăm la venirea unor companii noi și, respectiv, la extinderea numărului de destinații și oferte”, menționează conducerea Autorității Aeronautice Civile.
O realizare a anului 2017 în domeniul transportului aerian, menționată atât de Autoritatea Aeronautică Civilă, cât și de Ministerul Economiei și Infrastructurii, este că a început reconstrucția pistei Aeroportului Internațional Chișinău. „S-a majorat de la 51 la peste 70 indicele capacității portante a învelișurilor pistei, ceea ce va permite aeroportului Chișinău să primească şi să deservească toate tipurile de aeronave, inclusiv avioane de capacități mari, gen avioane cu fuzelaj lărgit. S-au efectuat lucrări de schimbare şi modernizare a sistemului balizajului luminos a pistei pe segmentul de un kilometru, ceea ce va contribui la majorarea categoriei de aterizare existentă II la III şi va permite aeronavelor să efectueze în siguranță procedurile de aterizare în condiții de vizibilitate foarte redusă”, se menționează într-un răspuns al Ministerului Economiei și Infrastructurii pentru IPN.
Și Autoritatea Aeronautică Civilă spune că prin efectuarea lucrărilor de modernizare și renovare a suprafețelor de rulare și a peronului crește atât nivelul de siguranță a zborurilor deservite pe aerodromul din Chișinău, cât și calitatea serviciilor oferite companiilor aeriene, iar beneficiari finali ai acestor evoluții sunt pasagerii.
Potrivit Aeroportului Internațional Chișinău, lucrările de reconstrucție a celei de-a doua piste au atins nivelul de 80%. La fel au fost reconstruiți peste 145 de mii de metri pătrați din suprafața aerodromului.