logo

Adunarea Generală a judecătorilor nu a reuşit să aleagă membrii CSM


https://www.old.ipn.md/ro/adunarea-generala-a-judecatorilor-nu-a-reusit-sa-aleaga-membrii-7967_1009297.html

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) rămâne în continuare fără 3 membri permanenţi. În şedinţa extraordinară de vineri, 22 noiembrie, a Adunării Generale a Judecătorilor niciun candidat nu a întrunit numărul necesar de voturi, transmite IPN.

Din cei 16 candidaţi care şi-au depus dosarul în concurs au rămas 14. Judecătorii Nina Cernat şi Gheorghe Balan s-au retras, îndemnându-şi colegii să-l voteze pe Ion Muruianu.

În componenţa CSM intră în total 12 membri – 6 aleşi de Adunarea Generală a Judecătorilor, 3 din oficiu (ministrul justiţiei, procurorul general şi preşedintele CSJ ) şi 3 numiţi de Parlament.  Membrii CSM sunt aleşi pe un mandat de 4 ani. Înlocuirea componenţei CSM are loc în contextul expirării mandatelor membrilor aleşi în 2009.

La 18 octombrie curent, Adunarea Generală a Judecătorilor i-a ales în calitate de membri permanenţi pe magistraţii Dumitru Visternicean, Tatiana Răducanu şi Anatolie Ţurcan. Mandatele a încă 3 membri CSM expiră la sfârşitul lunii noiembrie şi urmează să fie selectaţi de Parlament din rândurile profesorilor.