Parlamentul a decis crearea unei agenţii de recuperare a bunurilor infracţionale. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în prima lectură la şedinţa de joi, 15 decembrie, transmite IPN.
Deputatul democrat Sergiu Sârbu, unul dintre autorii iniţiativei, a comunicat că se propune instituirea unei subdiviziuni autonome în cadrul Centrului Naţional Anticorupţie. Scopul iniţiativei este de a dezvolta capacităţi şi instrumente necesare recuperării bunurilor din infracţiuni, în special a celor de corupţie şi spălare a banilor.„Sperăm că acest mecanism va eficientiza şi lupta împotriva corupţiei, dar şi recuperarea bunurilor obţinute pe cale infracţională”, a spus democratul.
Deputaţi din fracţiunea socialiştilor şi cea a liberal-democraţilor au întrebat despre sensul acestui proiect în condiţiile în care atribuţile menţionate le revine CNA şi executorilor judecătoreşti.
În context, Cristina Ţărnă, vicedirectoarea CNA, a explicat că un executor judecătoresc nu poate urmări bunurile infracţionale, în special dacă acestea sunt transferate în afara ţării. Practica internaţională prevede crearea a astfel de entităţi, care au anchetatori specializaţi să verifice cum au fost transformate şi valorificate aceste bunuri, colaborând cu colegii din străinătate.
Agenţiei de recuperare a bunurilor infracţionale îi vor reveni 3% din valoarea bunurilor sau activele recuperate.