Air Moldova anunţă reluarea parţială a curselor aeriene
https://www.old.ipn.md/ro/air-moldova-anunta-reluarea-partiala-a-curselor-aeriene-7967_981970.html
Compania „Air Moldova” anunţă reluarea parţială a curselor aeriene începând de marţi, 20 aprilie, după redeschiderea spaţiului aerian al Republicii Moldova şi parţial al celui european, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al companiei.
Astfel, în dimineaţa zilei de astăzi prima navă a zburat spre Sankt-Petersburg la ora 6.15. După aceasta a urmat cursa Chişinău-Moscova, la ora 7.15. Irina Gâscă, şeful serviciului de presă al companiei „Air Moldova”, a precizat că avioanele şi-au luat zborul fără reţineri.
Spre Moscova mai este planificată astăzi o cursă, la ora 19.00. Au fost reluate şi cursele Chişinău-Istanbul, la ora 12.40 şi Chişinău-Roma, la 13.00.
Totodată nu sunt operate, deocamdată, zborurile spre Frankfurt şi spre Milan, din cauza condiţiile meteo nefavorabile provocate de norul islandez de cenuşă. „Compania este informată din 6 în 6 ore despre condiţiile de zbor, pentru că se mai menţin unele interdicţii”, a spus Irina Gâscă.
Cele mai multe persoane care şi-au cumpărat bilete pentru cursele anulate din cauza închiderii spaţiului aerian îşi doreau să ajungă la Moscova. „Biletele au fost schimbate, avem două curse spre Moscova pe zi, iar mulţi şi-au reprogramat zborul pentru ziua de mâine”, a mai spus Irina Gâscă.
Spaţiul aerian al Republicii Moldova a fost închis vineri, 16 aprilie.