Alarma cu bombă de la aeroport a fost falsă
https://www.old.ipn.md/ro/alarma-cu-bomba-de-la-aeroport-a-fost-falsa-7967_992323.html
Alarma cu bombă pe Aeroportul Internaţional Chişinău a fost falsă, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Eugen Onică. La bordul cursei Chişinău – Roma nu au fost depistate materiale explozive, transmite Info-Prim Neo.
Aeronava trebuia să decoleze la 12.40. Cu 20 de minute până la zbor, un bărbat a sunat la una din casele companiei Air Moldova şi a anunţat că în unul dintre bagajele pasagerilor este o bombă.
Cei 150 de pasageri de la bord au fost evacuaţi în terminalul aerogării.
Celelalte curse au fost operate în regim normal, au anunţat reprezentanţi ai aeroportului.