Constituţia este actul juridic fundamental al statului, care conţine cele mai importante reglementări ale sistemului politic, garantează pluralismul politic, protejează drepturile şi libertăţile omului – a spus Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale, cu ocazia aniversării a 22-a de la data adoptării Constituţiei de către Parlamentul Republicii Moldova, la 29 iulie 1994.
Alexandru Tănase spune că, după decenii de regim autoritar şi experienţe sociale brutale, poporul Republicii Moldova a ales independenţa naţională, democraţia parlamentară şi drepturile omului. Pentru realizarea acestui scop, unul dintre primii paşi pe care ţara i-a făcut după proclamarea independenţei a fost adoptarea unei constituţii democratice, care garantează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi care apără cetăţenii de abuzurile din partea statului.
Preşedintele CC subliniază că Constituţia Republicii Moldova, plasează puterea guvernaţilor în mâinile cetăţenilor. „Această paradigmă va rămâne a fi o iluzie atât timp, cât nu vom avea cetăţeni liberi. Prin urmare, este o obligaţie a statului de a contribui la formarea oamenilor liberi. Libertatea, oricât de solemn ar fi proclamată, va rămâne o iluzie dacă nu vor exista mecanisme eficiente pentru a o proteja. Constituţia moldovenească oferă întregul set de astfel de instrumente. Prin urmare, agenţilor statului le revine obligaţia fundamentală să depună toată diligenţa pentru ca aceste mecanisme să funcţioneze”, a specificat Alexandru Tănase.
Potrivit şefului CC, ceea ce i-a determinat pe cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de originea socială, apartenenţa etnică, convingerile religioase, să proclame în 1991 în teritoriul fostei RSSM un stat independent, a fost dorinţa de emancipare naţională, dorinţa de a fi liberi, de a-şi decide singuri soarta, de a avea o viaţă decentă, de a fi în siguranţă. Or, toate aceste valori sunt garantate de Constituţie. Prin urmare, Constituţia Republicii Moldova este liantul care trebuie să consolideze grupuri umane diferite într-un singur stat.
Alexandru Tănase accentuează că Constituţia Republicii Moldova nu este un document a cărui aplicare se reduce doar la perioada de timp în care au trăit cei care au adoptat-o. În lumea modernă, Constituţia este un document supus doctrinei „Copacului viu”, ceea ce presupune că acest document organic fundamental trebuie citit şi înţeles într-o manieră progresivă, adaptată schimbărilor şi evoluţiei fiecărei societăţi. În acest context, Constituţia Republicii Moldova este un document care acoperă atât relaţiile sociale ale celor care au trăit atunci când a fost adoptată, ale celor care trăiesc acum, dar şi ale celor care vor trăi în viitor.
Preşedintele Curţii mai menţionează că Constituţia moldovenească s-a născut într-o perioada istorică, când gândirea politică era dominată de religia drepturilor omului. Acest fapt, a determinat apariţia unui spirit al constituţiei, care a marcat fundamental jurisprudenţa Curţii Constituţionale în acest sfert de secol de existenţă. De fiecare dată când Curtea Constituţională a fost chemată să pună în balanţă anumite acţiuni ale statului şi respectul pentru drepturile omului, Curtea a înclinat balanţa în favoarea drepturilor omului.