O parte din cele 69 de ambulanțe noi, procurate la începutul anului curent, au fost repartizate marți, 17 iulie, în substațiile și punctele de asistență medicală urgentă din 23 de localități ale țării. Potrivit unui comunicat de presă a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, ambulanțele corespund tuturor standardelor internaționale în domeniu, iar echipamentul medical din dotare permite acordarea asistenței medicale de urgență la cel mai înalt nivel, transmite IPN.
Cele 23 de unități de transport au ajuns în localitățile: Soroca, Vulcănești, Molovata (Coșnița), Nemțeni, Bobeica și Cărpineni (Hâncești), Bardar (Ialoveni), Susleni (Orhei), Lozova (Strășeni), Lipcani (Briceni), Pelinia (Drochia), Brânzeni și Cupcini (Edineț), Risipeni și Glingeni (Fălești), Sturzovca (Glodeni), Șaptebani (Râșcani), Bădiceni (Soroca), Găvănoasa (Cahul), Iargara (Leova), Valea Perjii (Taraclia), Baurci, Cazaclia (Ceadâr-Lunga).
Pentru procurarea unităților de transport sanitar, Guvernul a alocat 51 de milioane de lei din bugetul de stat.
Totodată, Guvernul a semnat recent cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, un Acord de împrumut, în valoare de 12 milioane de euro, pentru procurarea a 170 de ambulanțe, dintre care 35 unități de tip „C”, ambulanțe terapie intensivă și 133 tip „B” (ambulanțe de prim ajutor). Prin această achiziție, alături de celelalte autosanitare deja procurate se înlocuiește în proporție de aproximativ 70% parcul auto de ambulanțe.
Potrivit autorităților, reînnoirea transportului sanitar a Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească va crește capacitatea de intervenție și va spori calitatea și rapiditatea serviciilor medicale acordate pacienților, îndeosebi în zonele rurale.