logo

Angajaţii corupţi ai organelor de drept trebuie concediați, Adjuta Cives


https://www.old.ipn.md/ro/angajatii-corupti-ai-organelor-de-drept-trebuie-concediati-adjuta-cives-7967_997201.html

Asociaţia pentru Protecţia Drepturilor Civile „Adjuta Cives” atenţionează conducerea Republicii Moldova, misiunile diplomatice acreditate în Republica Moldova şi societatea civilă despre pericolul atragerii organelor de drept în acţiuni de corupere şi de protejare a persoanelor criminale angajate în organele afacerilor interne. Membrii asociaţiei cer autorităţilor ca funcţionarii implicaţi în ilegalităţi să fie eliberaţi imediat din funcţie, transmite Info-Prim Neo. Vicepreşedintele comitetul obştesc anticorupţie „Adjuta Cives”, Alexandru Procop, a declarat miercuri, 18 aprilie, într-o conferinţă de presă, că mesajul este adresat în special preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, şi premierului Vlad Filat. Alexandru Procop s-a referit la consilierul prezidențial Vasile Sturza. Potrivit lui, în anul 2002 în Procuratura raionului Orhei au fost fabricate 3 dosare la comanda lui Vasile Sturza. Dosarele ar fi fost finalizate abia după 10 ani. Membrii „Adjuta Cives” au depus o plângere la Procuratura Generală în care au solicitat să fie trase la răspundere persoanele care au fabricat aceste dosare, însă nu s-a întâmplat nimic. Alexandru Procop a mai spus că, la începutul lunii aprilie, un procuror din Orhei a estorcat de la o persoană bani pentru a o salva de răspundere penală, însă Procuratura Generală tace despre acest caz. Alexandru Procop a declarat că şi în instanţele de judecată există trafic de influenţă. Potrivit lui, multiple decizii sunt emise ilegal de către judecătorii Curţii de Apel Chişinău şi Curţii Supreme de Justiţie şi aceasta pentru că între avocaţi şi între judecători există relaţii de rudenie şi cumetrim. Preşedintele Asociaţiei „Adjuta Cives”, Andrei Luchian, a declarat că în organele interne sunt angajate persoane cu antecedente penale. Acesta a oferit exemplul unei persoane care a săvârşit un jaf şi a fost condamnat anterior, iar în prezent ar deţine funcţia de inspector principal al Secţiei investigarea fraudelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, fiind protejat de un deputat, care îi este naș de botez. Andrei Luchian a mai spus că atunci când s-a schimbat guvernarea, a existat o speranţă că se va schimba şi situația în sistemul justiţiei şi a organelor de drept, dar lucrurile rămân neschimbate.