Tarifele unice pentru femei și bărbați la calcularea primelor, tarifelor și beneficiilor în cadrul asigurărilor de viață urmează a fi aplicate din 1 ianuarie 2018. Termenul a fost prelungit cu un an prin aprobarea în două lecturi a unui proiect de lege în ședința Parlamentului de joi, 6 aprilie, transmite IPN.
Potrivit autorilor, un proiect care stabilește aplicarea tarifelor unice a fost votat în luna decembrie a anului trecut, iar prevederile au intrat în vigoare din 1 ianuarie 2017. Însă la aprobarea proiectului în cauză nu s-a ținut cont de acordarea unui termen de implementare, astfel încât companiile care prestează acest serviciu să reușească să ajusteze documentația și să efectueze calculele necesare.
Iurie Filip, vicepreședinte al Comisiei Naționale a Pieței Financiare, a declarat în plenul Parlamentului că din cauza lipsei unui termen de implementare, companiile de asigurare nu reușesc să se conformeze noilor prevederi și pur și simplu încalcă legislația. Potrivit lui, în cazul în care, nu va fi acordat un termen de implementare există riscul ca asiguratorii să stopeze acest serviciu până vor reuși să se conformeze rigorilor sau vor aplica tarifele maxime pentru toate categoriile de persoane.
Potrivit datelor Comisiei, la data de 31 decembrie 2016, erau peste 22 de mii de astfel de contracte, dintre care aproape trei mii au fost perfectate pe parcursul anului trecut.