Artiştii de balet au dreptul la pensie dacă au stagiul de cotizare de cel puţin 20 de ani
https://www.old.ipn.md/ro/artistii-de-balet-au-dreptul-la-pensie-daca-au-stagiul-de-cotizare-de-cel-putin--7967_992865.html
Artiştii de balet şi membrii ansamblurilor de dansuri populare vor avea dreptul la acordarea pensiei în condiţiile încetării activităţii dacă vor avea un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani, iar artiştii de circ, acrobaţii, echilibriştii, dresorii, clovnii şi asistenţii lor, instrumentiştii suflători din orchestre − un stagiu de cotizare de 25 de ani. Lista funcţiilor pentru care se acordă dreptul la pensie unor categorii de angajaţi din domeniul culturii a fost stabilită la ultima şedinţă a executivului, transmite Info-Prim Neo.
Valentina Buliga, ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, a spus că, deşi dreptul de a beneficia de pensii odată cu încetarea activităţi acestor categorii de angajaţi exista şi până în acest moment, formulările erau foarte vagi.
„În penultima şedinţă a Guvernului am promovat modificările respective în legislaţie şi acum am stabilit şi lista exhaustivă a categoriilor de angajaţi din domeniul culturii care vor beneficia de dreptul la pensie odată cu încetarea activităţii şi având stagiile corespunzătoare de cotizare”, a explicat ministrul.
Pensia medie a angajaţilor din domeniul culturii constituie 1148 de lei. Pensia medie artiştilor de balet este de 1197 de lei, a interpreţilor la instrumente aerofone – 988 de lei, a dansatorilor în ansamblurile de dans popular şi a interpreţilor care lucrează cu orchestre (solişti) − 992 de lei.