Atac armat în casa unui antreprenor din Cricova
https://www.old.ipn.md/ro/atac-armat-in-casa-unui-antreprenor-din-cricova-7967_998401.html
O grupare criminală a pătruns în locuinţa unui antreprenor din oraşul Cricova, prin forţarea geamului, încercând să atace proprietarul pentru a-i sustrage bunurile. Suspecţii au fost reţinuţi în flagrant delict, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne, reţinerea a avut loc în noaptea spre vineri, 15 iunie. Tâlharii au opus rezistenţă, iar unul a încercat să fugă. Din grupare fac parte cinci persoane, anterior judecate. E vorba de tineri cu vârste cuprinse între 24 şi 28 de ani, toţi originari din raionul Călăraşi.
În urma cercetării la faţa locului şi a percheziţiei corporale a suspecţilor, poliţiştii au depistat cagule şi mănuşi, o rangă metalică, o baionetă, o puşcă de vânătoare cu ţeava şi patul retezat („обрез”). Pe marginea acestui caz a fost pornită o cauză penală pentru tâlhărie.
Ofiţerii de poliţie au stabilit că persoanele reţinute sunt implicate şi în comiterea altor crime. În februarie, membrii grupării respective au pătruns într-un domiciliu din satul Horodişte (Călăraşi), de unde au sustras mai multe bunuri. În luna martie, aceştia au pătruns în incinta oficiului unei staţii de alimentare cu petrol din Călăraşi. Ei au atacat operatorul staţiei, cerându-i bani, după care au părăsit oficiul într-o direcţie necunoscută. Tot în martie, gruparea a pătruns în incinta unei societăţi comerciale din localitatea Bucovăţ, raionul Străşeni, de unde a sustras mai multe utilaje şi tehnică, în valoare totală de 62 de mii de lei.
Dacă vinovăţia tinerilor va fi demonstrată în instanţă, tinerii riscă închisoare de la 10 la 15 ani.