logo

Autoarea alertei false cu bombă de la ,,Lukoil” este suspectată şi de escrocherie


https://www.old.ipn.md/ro/autoarea-alertei-false-cu-bomba-de-la-lukoil-este-suspectata-7967_991898.html

Autoarea alertei false cu bombă de la sediul administrativ al companiei ,,Lukoil”, din luna februarie, este acum suspectată şi de escrocherie, transmite Info-Prim Neo cu referire la pagina oficială a Ministerului Afacerilor Interne. Femeia este învinuită că, prin înşelăciune şi abuz de încredere, a însuşit mijloace băneşti în valoare de peste 2 mii de euro şi 3 mii de dolari. În cadrul anchetei s-a stabilit că suspecta a mai fost trasă şi anterior la răspundere pentru comiterea infracţiunilor similare. Învinuita este cercetată în patru cauze penale iniţiate pentru escrocherie în proporţii mari. Dacă va fi găsită vinovată, riscă pedeapsă cu închisoare de la 7 la 10 ani. Poliţia se adresează persoanelor care au avut de suferit din cauza bănuitei să se adreseze la Direcţia investigare a fraudelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, la următoarele numere de telefon: 022 577141 sau la 902.