logo

Avia Invest reacţionează la declaraţiile PAS


https://www.old.ipn.md/ro/avia-invest-reactioneaza-la-declaratiile-pas-7965_1028976.html

Compania „Avia Invest”, care a semnat contractul de concesionare a Aeroportului Internaţional Chişinău, reacţionează la informaţiile prezentate de Partidul Acţiune şi Solidaritate într-o conferinţă de presă. Compania a menţionat că, pentru a fi funcţional şi fezabil financiar acest model de dezvoltare a aeroportului, este esenţial de a menţine nivelul taxelor aeroportuare, inclusiv nivelul taxei de modernizare, transmite IPN.

Compania susţine că din momentul realizării obligaţiunilor prevăzute în procesul de concesiune a infrastructurii Aeroportului Internaţional Chişinău au fost întreprinse un şir de reforme de modernizare a infrastructurii vizibile şi simţite de fiecare cetăţean. Astfel, a fost construită o nouă parcare auto cu patru etaje, având o capacitate de 800 locuri. Clădirea terminalului a fost replanificată şi extinsă cu o suprafaţă de patru mii de metri pătraţi. Sistemul de condiţionare, sistemul anti incendiu, precum şi celelalte sisteme au fost reînnoite integral. Au fost completate două sisteme de procesare a bagajelor, a fost majorat numărul ghişeelor de înregistrare a pasagerilor de la 12 la 18, numărul porţilor de îmbarcare de la patru la nouă, dublate punctele de control a securităţii pasagerilor de la două la patru şi a fost mărit numărul punctelor de control a paşapoartelor la sosiri şi plecări.

Concomitent sunt finalizate ultimele lucrări de reînnoire a designului interior al aerogării, iar actualmente sunt efectuate lucrări de reconstrucţie a pistei şi a căilor de rulare cu o suprafaţă totală de peste 125 mii metri pătraţi. Sistemul de alimentare cu energie electrică a fost modernizat, fiind înlocuite echipamentele învechite din cadrul staţiilor de distribuţie şi construit un nou punct principal de distribuţie. Totodată, administratorii companiei subliniază că volumul total al investiţiilor efectuate în prima etapă din planul amplu de modernizare a aeroportului depăşeşte semnificativ suma prevăzută în contractul de concesiune.

„În această ordine de idei, menţionăm că declaraţiile Maiei Sandu nu sunt decât afirmaţii populiste, lipsite de temei. Mai mult, aceste declaraţii le calificăm drept politice, care demonstrează încă o dată că suntem în prag de campanie electorală, iar Maia Sandu foloseşte orice posibilitate pentru a obţine dividende politice. De asemenea, compania Avia Invest îşi rezervă dreptul de a acţiona în judecată pe cei care îşi permit să facă astfel de declaraţii populiste”, se spune în comunicatul de presă al companiei.

Liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, a declarat joi, 11 august, în cadrul unei conferinţe de presă că contractul de concesionare a Aeroportului Internaţional Chişinău a fost semnat cu încălcarea legislaţiei. În timp ce câştigător al concursului a fost Asociaţia persoanelor juridice Aeroportul Habarovsk şi Kolomenschii Zavod, contractul de concesionare a fost semnat cu altă persoană juridică, şi anume cu SRL Aviainvest, care nu a participat la licitaţie şi care nu a demonstrat că satisface criteriile care trebuiau să stea la baza atribuirii contractului de concesionare. Potrivit ei, această încălcare este suficientă pentru a declara nulitatea contractului.

Potrivit, PAS, includerea taxei de modernizare a aeroportului, de 9 euro, pe care o achită fiecare persoană care ajunge în sala de aşteptare a aeroportului la plecarea din ţară, este abuzivă. Prevederea din hotărârea Guvernului prin care acesta se obligă să menţină taxa pentru 49 de ani este ilegală pentru că Legea aviaţiei civile spune că Ministerul Transporturilor, la propunerea Autorităţii Aeronautice Civile, aprobă taxa respectivă, şi nu Guvernul, la propunerea Ministerului Economiei, cum este indicat în hotărârea de Guvern.