logo

Bătrân intoxicat mortal într-un incendiu pornit de la o ţigară


https://www.old.ipn.md/ro/batran-intoxicat-mortal-intr-un-incendiu-pornit-de-la-o-7967_988267.html

O anexă a unei case din satul Volodeni, raionul Edineţ, a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, de la o ţigară aprinsă. Proprietarul, un bătrân de 71 de ani, a fost găsit mort, intoxicat cu gaze de ardere. Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Dorina Sochircă, a declarat pentru Info-Prim că incendiul s-a produs în după-amiaza zilei de marţi, 8 februarie. Focul a izbucnit într-o bucătărie de vară. Cauza preliminară a incendiului este imprudenţa în timpul fumatului. Potrivit angajaţilor Primăriei localităţii, bătrânul nu avea familie şi locuia de unul singur. Era o persoană socialmente-vulnerabilă şi beneficia de asistenţă socială. Bătrânul va fi înmormântat cu ajutorul autorităţilor locale.