Biotex-Com scapă fără judecată
https://www.old.ipn.md/ro/biotex-com-scapa-fara-judecata-7967_985611.html
Curtea de Apel Economică şi Colegiul economic al Curţii Supreme de Justiţie au respins acţiunea Procuraturii Generale în vederea SRL „Biotex-Com”, transmite Info-Prim Neo.
Procuratura Generală precizează într-un comunicat de presă că a constatat grave abateri de la legislaţie la transmiterea în arendă societăţii „Biotex-Com”de către Agenţia pentru Silvicultură „Moldsilva” a unor loturi de teren din fondul silvic.
Potrivit procurorilor, la 10 martie 2008, între „Moldsilva” şi SRL „Biotex-Com” a fost încheiat un contract de arendă a terenurilor din fondul forestier în scopul gospodăririi cinegetice. Societăţii i-au fost atribuite în folosinţă terenuri pentru vânătoare în pădurile Ţiganca şi Rotunda, Ocolul Silvic Ivancea şi ÎS Orhei, cu suprafaţa totală de circa 700 de mii de hectare.
Termenul de arendă a fost stabilit de la 10 martie 2008 până la 9 martie 2057, pentru o plată de 200 de mii de lei anual. „Biotex-Com” a construit, contrar prevederilor legale, mai multe edificii, o casă din bârne cu un nivel, o fermă pentru fazani, un iaz cu heleşteu, reţele inginereşti. Concomitent, lotul de teren a fost împrejmuit de către arendaş cu sârmă ghimpată, astfel fiind îngrădit accesul persoanelor pe teritoriul acestuia.
Decizia Curţii Supreme de Justiţie este definitivă şi irevocabilă de la pronunţare.