logo

Bronz european pentru luptătorul Andrei Prepeliţă


https://www.old.ipn.md/ro/bronz-european-pentru-luptatorul-andrei-prepelita-7967_981864.html

După succesul halterofililor moldoveni la Campionatul European, a venit şi rândul luptătorilor de stil liber să se evidenţieze cu rezultate excelente. În cea de-a doua zi de concurs a turneului continental de la Baku, Andrei Prepeliţă a cucerit medalia de bronz în categoria de greutate 60 kg , transmite Info-Prim Neo. Sportivul moldovean şi-a început drumul spre medalie cu două victorii în faţa letonului Andrei Vasiliev şi azerului Haji Aliev. În semifinale însă Andrei Prepeliţă a cedat în duelul cu rusul Opan Sat, care ulterior a cucerit titlul european. În disputa pentru locul trei, luptătorul moldovean a câştigat fără probleme partida cu finlandezul Jukka Hyytiainen. Un alt reprezentant al Moldovei, Nicolae Ceban, categoria de greutate 96 kg, a fost la un pas de podiumul Campionatului European. În lupta decisivă, el pierdut în faţa turcului Serhat Balci şi s-a clasat pe locul 5. Aceste rezultate au adus lotului masculin de lupte libere locul 8 în clasamentul general pe naţiuni. În zilele următoare vor intra în concurs Natalia Budu, în turneul feminin, şi luptătorii de stil greco-roman, notează Info-Prim Neo.