logo

Campania națională „Păstrează sănătatea! Fă testul citologic!” este reluată


https://www.old.ipn.md/ro/campania-nationala-pastreaza-sanatatea-fa-testul-citologic-este-reluata-7967_1075206.html

Sănătatea femeii este importantă și în timp de pandemie – cu acest mesaj Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și alți parteneri, relansează campania națională de prevenire a cancerului de col uterin: „Păstrează sănătatea! Fă testul citologic!”.

Contactată de IPN, Irina Lipcanu, analistă Comunicare, UNFPA Moldova, a menţionat că inițiativa va fi promovată pe întreg teritoriul ţării. „Aceasta este faza a doua a campaniei, faza întâi am început-o în luna ianuarie 2020 şi a fost planificată până la sfârşitul lunii martie 2020. Din cauza pandemiei, anumite activităţi au fost sistate, inclusiv campania respectivă. Astfel a fost nevoie să ne adaptam la condiţiile pandemiei. Acum am reluat etapa a doua a aceste campanii, deja cu măsurile de siguranţă respective adaptate la cerinţele COVID-19 şi cu mesajul puţin adaptat”, a precizat aceasta.

„În etapa a doua a campaniei vom pune un accent mai mare pe regiunea UTA Găgăuzia. Sunt planificate spoturi video, lucru cu influencerii locali, pentru că un studiu realizat în 2018 a arătat că cifrele de adresabilitate a femeilor sunt mai mici în regiunea de sud şi regiunea UTA Găgăuzia”, a adăugat Irina Lipcanu.

Studiul național despre cunoștințele, atitudinile și practicile în domeniul prevenirii cancerului de col uterin arată că 59 la sută dintre femeile cu vârsta de 25-61 de ani din Republica Moldova nu au făcut niciodată un test citologic. Cele mai multe femei care nu au făcut testul sunt din sudul țării, dar și din familiile sărace. Lipsa de timp, frica, dar și necunoașterea unde să se adreseze pentru a efectua testul sunt motivele cel mai des invocate de către femei, care le împiedică să efectueze testul citologic.

Potrivit ministrei Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, campania de informare „Păstrează sănătatea! Fă testul citologic!”, relansată astăzi, 29 iulie, are drept scop să aducă la cunoștință femeilor despre importanța testului citologic şi să îndemne femeile să meargă la medicul de familie o dată la 3 ani pentru a face acest test.

Nigina Abaszada, reprezentantă rezidentă UNFPA în Republica Moldova, a menţionat că în ultimii ani, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație în Republica Moldova, împreună cu alți parteneri, a susținut continuu eforturile Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale de a oferi servicii de screening cervical de calitate și a salva viața femeilor. „Screening-ul cervical este parte componentă a serviciilor esențiale de sănătate, care trebuie să fie accesibil pentru femei în toate perioadele, inclusiv în timpul pandemiei. Sperăm că mesajul campaniei de informare va ajunge la cât mai multe femei din Moldova și ele se vor programa la medicul de familie pentru a realiza testul citologic în condiții de siguranță”, a spus Nigina Abaszada.

Toate femeile cu vârsta de 25-61 de ani din Moldova sunt încurajate să se adreseze la medicul de familie pentru o programare la testul citologic, gratuit, în condiții de siguranță. Centrele de sănătate sunt dotate cu echipament de protecție, iar lucrătorii medicali sunt instruiți pentru a asigura prelevarea testului citologic în condiții sigure pentru sănătatea femeilor. Campania va dura până în luna septembrie inclusiv.