logo

Campionatul Moldovei la automobilism include noi probe în anul curent


https://www.old.ipn.md/ro/campionatul-moldovei-la-automobilism-include-noi-probe-in-anul-curent-7967_996847.html

Campionatul Republicii Moldova la automobilism demarează duminică, 1 aprilie, şi include noi probe: AutoSlalom, V1 Challenge, Jeep Trial şi Karting, transmite Info-Prim Neo. Igor Vrabie, preşedintele Federaţiei de Automobilism din Republica Moldova (FARM), a declarat, la o conferinţe de presă, că autosportul trebuie scos din umbră. „Avem piloţi de curse care câştigă locuri bune în campionatele europene, dar nu-i prea cunoaşte nimeni”, a menţionat Igor Vrabie. Partenerii campionatului, care sunt din Turcia, planifică să construiască în Moldova un circuit universal pentru practicarea tuturor tipurilor de autosport. Deocamdată totul este la nivel de intenţie, proiectul s-ar cifra la 9 mln de euro. „Ministerul Tineretului şi sportului ne ajută cu ce poate, ne oferă cupele şi diplomele pentru premierea participanţilor. Înţelegem că într-o ţară atât de săracă este practic ireal să se găsească bani pentru construcţia unui circuit pentru automobilism”, a spus Igor Vrabie. Samir Aliev, preşedintele Comitetului de Slalom din cadrul FARM, a vorbit şi despre problemele cu care se confruntă automobiliştii profesionişti, în special lipsa circuitelor speciale pentru practicarea acestui sport. „Dacă luăm în calcul că unicul circuit bun pentru practicarea karting-ului, care este un început pentru toţi care vor să devină piloţi de curse, este tocmai în Grigoriopol, înţelegem că este nevoie de investiţii importante în acest sport”, a spus Samir Aliev. Serghei Guţu, preşedinte al Comitetului de Karting, a menţionat că anul acesta în premieră vor avea loc competiţii la acest tip de sport. „Este un sport pentru copii de diferite vârste, dar anume acesta pune bazele viitorilor profesionişti. Competiţiile sunt spectaculoase”, a spus preşedintele comitetului. Campionatul demarează în prima zi a lunii aprilie şi va dura până la sfârşitul lui octombrie. Competiţii la „Jeep Cross”, „AutoSlalom”, „Karting”, „V1 Challenge” şi „AutoCross” vor avea loc în Chişinău, Bălţi, Edineţ, Glodeni, Soroca, Grigoriopol, Ceadîr-Lunga, Dubăsari şi Cahul. Pe 12-13 mai moldovenii vor participa la Campionatul României „Dragracing” în Tulcea, 14 şi 15 iulie – la Campionatul Europei în Ungaria, iar pe 8 şi 9 septembrie la Campionatul Bulgariei la „AutoCross” în Sofia.