logo

Cărbune şi lemne pentru sinistraţi


https://www.old.ipn.md/ro/carbune-si-lemne-pentru-sinistrati-7967_985907.html

Familiile afectate de inundaţiile din vara acestui an vor primi câte 500 kg de cărbune, transmite Info-Prim Neo cu referire la o decizie a Guvernului. Din rezervele de stat vor fi eliberate Consiliului raional Hânceşti – 380 de tone de cărbune (pentru 760 de familii), Consiliului raional Cantemir – 3,5 tone (7 familii) şi Consiliului raional Ungheni – 16,5 tone (33 de familii). De asemenea, sinistraţii vor primi şi câte 2 metri cubi de lemn. Cheltuielile, estimate la peste 1 milion de lei, vor fi acoperite din fondul de rezervă al Guvernului. Ajutorul va ajunge la beneficiari în momentul în care vor păşi în casele noi, construite sau cumpărate de stat. Tot astăzi, 19 octombrie, Guvernul a abilitat Comisia pentru lichidarea consecinţelor inundaţiilor cu noi împuterniciri. Astfel, comisia în cauză va putea aloca mijloace financiare pentru procurarea caselor de locuit familiilor sinistrate, dar şi pentru despăgubirea proprietarilor pe terenurile cărora s-au construit case pentru sinistraţi, fiindu-le compromisă producţia agricolă din acest an. Din Comisie au fost excluşi miniştrii implicaţi în campania electorală. Locul acestora a fost ocupat de viceminiştri.