Turiştii moldoveni renunţă la destinaţiile româneşti din cauza dificultăţilor de traversare a frontierei române, dar şi din cauza absenţei promovării destinaţiilor romaneşti de vacanţă. Concluziile aparţin Federaţiei de Promovare a Turismului din Moldova (FPTM) şi Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România ( FAPT). Într-o declaraţie de presă, federaţiile solicită intervenţia urgentă a organelor din România în vederea simplificării procedurii de traversare a frontierei moldo-române pe ambele sensuri, transmite IPN.
În declaraţie se menţionează că până anul trecut destinaţia de bază a moldovenilor pentru vacanţele de iarnă era România. În acest an, însă turiştii din Republica Moldova renunţă la această destinaţie. Preşedintele FPTM, Alexandru Filipschi, a declarat că în ultimii trei ani tot mai mulţi turişti se plâng agenţiilor de turism că autocarele sunt reţinute atât la intrarea, cât şi la ieşirea de la frontiera moldo-română.
„Este inadmisibil ca turiştii să fie catalogaţi ca nişte potenţiali infractori, să fie coborâţi din autocare cu bagajele, să fie trecuţi prin controale corporale şi a bagajelor, să li se vorbească vulgar, să fie trataţi ca nişte persoane de nivel inferior”, a spus Filipschi. Acesta a precizat că a solicitat de nenumărate ori Autoritatea Naţională pentru Turism, cât şi MAE, prin intermediul Ambasadei şi Consulatului României la Chişinău, să se implice în rezolvarea acestei probleme.
Preşedintele FAPT, Corina Martin, a spus că este necesară implicarea autorităţilor pentru a soluţiona problema staţionării în vămile de la frontiera moldo-română. „Cerem ferm MAE, MAI şi Autorităţii Naţionale pentru Turism o întâlnire de urgenţă pentru a stabili cauzele şi soluţiile necesare reducerii timpului de aşteptare pentru autocarele cu turişti moldoveni la punctele de trecere frontiera la intrarea în Romania”, a spus Corina Martin.
Potrivit datelor FPTM şi FAPT, numărul turiştilor moldoveni care au petrecut sărbătorile de iarnă în destinaţiile montane din România a scăzut cu aproape 30 %.