Curtea Constituţională (CC) a admis parţial sesizarea deputatului neafiliat Mihai Godea cu privire la incompatibilităţile mandatului alesului local. Consilierii şi primarii care şi-au obţinut deja mandatul, dar deţin şi alte funcţii în subdiviziunile administraţiei publice locale, le vor putea păstra. Însă mandatele care vor fi obţinute după alegerile viitoare vor fi incompatibile cu funcţiile din APL, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă al CC se menţionează că, potrivit modificărilor operate în iulie anul trecut, categorii largi de cetăţeni, precum profesori, învăţători, angajaţi ai caselor de cultură, ai spitalelor raionale au fost forţaţi să renunţe la locul lor de muncă dacă activau şi în calitate de consilieri locali sau raionali. Aplicarea noilor restricţii în timpul mandatului a fost declarată neconstituţională, întrucât la momentul votului nu se putea şti despre viitoarele modificări legislative.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, în baza noilor norme legale, până la momentul de faţă au fost primite sesizări din partea Cancelariei de Stat în privinţa a 56 de consilieri locali şi raionali, care deţin şi funcţii de şefi de bibliotecă în sat, directori de grădiniţă sau gimnaziu etc.