logo

Cehia a oferit cărucioare în dar persoanelor cu dizabilităţi locomotorii din Moldova


https://www.old.ipn.md/ro/cehia-a-oferit-carucioare-in-dar-persoanelor-cu-dizabilitati-locomotorii-din-mol-7967_992303.html

Republica Cehă a oferit cărucioare la 38 de persoane cu dizabilităţi locomotorii din Republica Moldova. Donaţia a fost posibilă prin intermediul Ambasadei Republicii Cehia, la iniţiativa Societăţii persoanelor cu disabilităţi „Taur’’, transmite Info-Prim Neo. „Acţiunile de binefacere sunt necesare. Moldova este, deocamdată, o ţară săracă, şi noi ştim că trebuie să vă ajutăm ca mai apoi să începeţi şi voi să-i ajutaţi pe cei nevoiaşi. Cred că prin ajutor comun vom avea rezultate bune şi în curând vom fi împreună în UE”, a declarat ambasadorul Republicii Cehia în Moldova, Jaromir Kvapil. Cărucioarele donate sunt de două tipuri, sportive şi ortopedice. Ambasadorul ceh a menţionat că acestea au ajuns la persoanele selectate de către asociaţia „Taur”. Preţul unui cărucior este în jur de 350 euro. Viceministrul sănătăţii, Gheorghe Ţurcanu, prezent la eveniment, a menţionat că Ministerul Sănătăţii cunoaşte importanţa integrării sociale a persoanelor cu dizabilităţi, însă statul nu deţine surse financiare pentru a rezolva toate problemele acestora. În Moldova sunt peste 1200 de persoane care au nevoie de cărucioare, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii.