logo

Centrul Naţional Anticorupţie trece în subordinea Guvernului


https://www.old.ipn.md/ro/centrul-national-anticoruptie-trece-in-subordinea-guvernului-7965_1005066.html

Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) trece în subordinea Guvernului. Proiectul a fost votat la propunerea PLDM. După reformarea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi transformarea acestuia în CNA, la 1 octombrie 2012, instituţia trecuse în subordinea Parlamentului, transmite IPN.

Preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a propus ca directorul CNA să fie numit şi eliberat din funcţie de către preşedintele Republica Moldova, la propunerea prim-ministrului. Propunerea a fost votată cu majoritatea de voturi. Mandatul directorului va fi de 4 ani.

Proiectul a fost votat în două lecturi.

În cadrul unei conferinţe de presă, directorul executiv al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO), Sergiu Ostaf, a spus că o instituţie care combate corupţia nu poate fi în subordinea unui Cabinet de miniştri. În cel mai rău caz poate fi în subordinea Procuraturii Generale. Potrivit lui, după adoptarea legii, instituţia va regresa până la situaţia anului 2002.