CMC s-ar putea întruni în septembrie
https://www.old.ipn.md/ro/cmc-s-ar-putea-intruni-in-septembrie-7965_992501.html
Consiliul municipal Chişinău (CMC) s-ar putea întruni în şedinţă în luna septembrie. Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat că începând cu săptămâna curentă vor avea loc întâlnirile fracţiunilor din cadrul CMC, transmite Info-Prim Neo.
„Am cerut să fie pregătită un proiect al ordinii de zi. Cei care au de transmis proiecte de decizii pentru şedinţa CMC trebuie să le pregătească şi să le prezinte în regim urgent. Proiectele de decizie în termen de două zile trebuie să fie definitivate şi transmise, în special cele ce ţin de crearea comisiei pentru licitaţii funciare, comisiei pentru fondul de rezervă, comisiei pentru fondul social, privatizarea fondului nelocativ şi altele”, a spus Dorin Chirtoacă.
CMC a fost constituit la 18 iulie curent din a doua tentativă cu prezenţa a 50 de consilieri din 51 aleşi.
Anterior, Partidul Comuniştilor şi Partidul Liberal Democrat au anunţat despre crearea fracţiunilor în cadrul Consiliului. Preşedinte al fracţiunii PCRM a fost numit Boris Golovin, iar vicepreşedinţi - Valeri Pavlov, Elena Danu-Străistean şi Natalia Vâsotina. Funcţia de secretar de fracţiune i-a revenit Ludmilei Sevastin.
Fracţiunea PLDM îl va avea ca preşedinte pe Ghenadie Dumanschi şi secretar pe Ghenadie Ivaşenco.
Partidul Liberal, care are 17 consilieri locali, a solicitat o pauză de 10 zile pentru a decide constituirea fracţiunii şi a anunţa preşedintele acesteia. Cererea a fost însă respinsă. În context, primarul Dorin Chirtoacă, vicepreşedinte PL, a declarat că regulamentul de funcţionare a CMC prevede dreptul fracţiunilor de a solicita răgaz în asemenea scopuri. „Ridicaţi arhiva şi vedeţi de câte zile au aut nevoie alte partide politice pentru a-şi constitui fracţiunile”, a menţionat edilul.
Fracţiunile în CMC se constituie din cel puţin 3 aleşi locali. Astfel, singurul consilier municipal al PDM, Valentin Guznac, urmează să decidă dacă rămâne în Consiliu neafiliat sau se alătură vreunei din fracţiuni.
CMC este format din 26 de consilieri PCRM, 17 – PL , 7 – PLDM şi 1 – PDM.